B-dul. Ştefan cel Mare Şi Sfânt, nr. 11, Iaşi. RO-700064 Fix: +40-232-267582; Fax: +40-232-211200 cabinet.primar@primaria-iasi.ro

Știri și noutățiVezi toate știrile

Ateneul Naţional din Iaşi: “Unire prin Cultură” în cetatea Sighişoarei

Echipa Ateneului Național din Iași a continuat să ofere „cadouri culturale” cu ocazia „Stagiunii celor 100 de ani”.

Astfel, în cadrul Turneului Naţional „Unire prin Cultură”, Ateneul Naţional din Iaşi a cucerit o nouă redută, fiind prezent duminică, 12 mai, la Sighişoara, unde cei mai mici locuitori ai oraşului au putut vedea spectacolul „Aventuri cu… dl GOE”, una dintre piesele de succes ale instituţiei culturale ieşene. La reprezentaţie au asistat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Naţional, şi Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, primarul Municipiului Sighişoara.

„Ne-a făcut plăcere să ajungem în Sighişoara, un oraş atât de frumos şi atât de iubit de întreaga României şi numai. Este un oraş parcă desprins dintr-o altă ţară şi ne face să fim cu adevărat foarte emoţionaţi că jucăm aici. Cred că e de datoria noastră să mulţumim gazdelor, celor de la Casa de Cultură Mihai Eminescu şi, nu în ultimul rând, celui care este responsabil de acest minunat oraş, domnului primar. Ne bucurăm atunci când vedem autorităţi locale care susţin educaţia, cultura, arta şi frumosul. Sperăm să fie începutul unei frumoase prietenii între Ateneul Naţional din Iaşi şi Primăria Municipiului Sighişoara, iar noi să venim din ce în ce mai des la dumneavoastră. Dacă săptămâna trecută am fost în zona Olteniei, iată-ne astăzi în cetatea Sighişoarei. Vă rog să luaţi aceste spectacole ca pe o îmbrăţişare caldă, frumoasă, din partea Oraşului Regal Iaşi, a Capitalei Istorice a României, ca pe un gând de unire şi de bucurie din partea întregii comunităţi ieşene, inclusiv din partea primarului Iaşului, care, la fel ca primarul de aici, a fost foarte înţelegător şi ne-a pus la dispoziţie această Caravană a Unirii, prin care Iaşul salută România Mare”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Naţional din Iaşi.

La rândul său, primarul Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean şi-a manifestat dorinţa ca Ateneul Naţional să revină la Sighişoara.

„Mă bucur că avem atât de mulţi copii aici, atât din municipiu, cât şi turişti. Îmi doresc să aibă o seară minunată alături de dumneavoastră. Vă aşteptăm cu orice ocazie, să veniţi şi cu alte piese. Sunt convins că, şi după spectacolul dumneavoastră, publicul vă va cere acelaşi lucru”, a spus edilul Sighişoarei.

Prin reprezentaţiile de la Covasna şi Adjud de luni, 13 mai, Ateneul Naţional şi-a încheiat cea de-a treia etapă a Turneului Național „Unire prin Cultură” în care a susținut 20 de reprezentații de teatru în 15 localități din România: Târgu Secuiesc, Săcele, Alexandria, Slatina, Băile Govora, Râmnicu Vâlcea, Caracal, Băilești, Calafat, Dăbuleni, Segarcea, Cisnădie, Sighișoara, Covasna și Adjud.

În toate localitățile în care a poposit, echipa Ateneului Național din Iași a promovat Iașul, oraș care poartă titulatura de „Oraș Regal” începând cu anul 2018 și cea de „Capitală istorică a României” de la începutul anului 2019.

Acest turneu de anvergură al Ateneului ieșean s-a bucurat de susținerea Primăriei Municipiului Iași și a Companiei de Transport Public Iași.

 

The post Ateneul Naţional din Iaşi: “Unire prin Cultură” în cetatea Sighişoarei appeared first on Curierul de Iasi.