B-dul. Ştefan cel Mare Şi Sfânt, nr. 11, Iaşi. RO-700064 Fix: +40-232-267582; Fax: +40-232-211200 cabinet.primar@primaria-iasi.ro

Știri și noutățiVezi toate știrile

Cinstire a Armatei Române: inaugurarea Muzeului Militar din Iaşi

Sâmbătă, 10 noiembrie 2018, de la ora 11.00, va avea loc inaugurarea filialei ieşene a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”. Instituţia muzeală va fi găzduită de clădirea Cercului Militar Iaşi.

Ceremoniile vor debuta cu intonarea Imnului Naţional al României, după care va fi oficiat un serviciu religios urmat de discursuri ale oficialităţilor centrale şi locale. Cu ocazia inaugurării, vor putea fi vizitate expoziţia permanentă „Evoluţia structurilor militare din Garnizoana Iaşi şi zona Moldovei în perioada 1830 şi până în prezent”, dar şi expoziţiile temporare „Sub semnul infinitului vertical” şi „Secvenţe ale participării ostaşilor români în Războiul de Întregire Naţională şi în cel de-al Doilea Război Mondial. Imagini, documente, obiecte militare”.

Cu o zi înainte de inaugurarea Muzeului Militar, pe 9 noiembrie, va fi organizat un colocviu cu tema „Rolul oraşului Iaşi şi al Armatei Române în înfăptuirea idealurilor de unitate şi întregire naţională”, manifestare ce va avea loc în Aula Carmen Sylva a Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” Iaşi.

În contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Filiala „Ştefan cel Mare” a Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I” a fost înfiinţată la Iaşi pe 12 iunie 2018, în semn de respect şi cinstire a eroilor Armatei Române şi a rolului oraşului Iaşi de Capitală a celei trei Uniri (1600, 1859 şi 1918), Capitală de Război a României în anii 1916 – 1918 şi Capitala Renaşterii Naţionale.

The post Cinstire a Armatei Române: inaugurarea Muzeului Militar din Iaşi appeared first on Curierul de Iasi.