B-dul. Ştefan cel Mare Şi Sfânt, nr. 11, Iaşi. RO-700064 Fix: +40-232-267582; Fax: +40-232-211200 cabinet.primar@primaria-iasi.ro

Știri și noutățiVezi toate știrile

CLEAN- Tehnologii și inovare pentru regiuni cu emisii de carbon scăzute

 

”CLEAN- Tehnologii și inovare pentru regiuni cu emisii de carbon scăzute”

finanțat prin programul INTERREG EUROPE

 

https://www.interregeurope.eu/clean/ 

 

Municipiul Iași prin Serviciul de Relații Internaționale a aplicat în calitate de partener pentru finanțări nerambursabile prin Programul Operațional de Cooperare Teritorială INTERREG EUROPE. Unul din proiectele aprobate este ”CLEAN – Tehnologii și inovare pentru regiuni cu emisii de carbon scăzute”, manager de proiect Elena FARCA, Șef serviciu..

Programul multianual de cooperare teritorială interregională INTERREG EUROPE urmărește îmbunătățirea politicilor și programelor de dezvoltare regională pentru creștere economică, de cooperare teritorială europeană, prin promovarea schimbului de experiență și a învățării de noi politici de către actorii de interes regional de pe întreg teritoriul Europei.

Programul INTERREG Europe se adresează autorităţilor publice, entităților de drept privat şi ONG-urilor din cele 28 de State Membre ale Uniunii Europene şi din Elveţia şi Norvegia. Finanţarea programului se face din fonduri F.E.D.R. (Fondul European de Dezvoltare Regională), in proporţie de 85%, cu o cofinanţare naţională de 15%, asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (în proportie de 13%) si de Beneficiar (în proportie de 2%) şi vizează realizarea de schimburi de bune practici pe domeniile alese pe proiecte, dezvoltarea de instrumente pentru politicile regionale, diseminarea rezultatelor.

Tipuri de proiecte finanțate: proiecte de cooperare interregionala : organizațiile publice din diferite regiuni ale Europei lucrează împreună între 3 și 5 ani, pe o problemă de politică comună, asigurându-se că lecțiile învățate în urma cooperării sunt puse în practică.

Orice proiect de cooperare interregională este conceput în două faze:

- „Faza 1” dedicată învățării interregionale și a pregătirii punerii în aplicare a lecțiilor învățate din cooperare, prin elaborarea unui plan de acțiune. Acest plan de acțiune este obligatoriu, el fiind realizat de fiecare regiune în parte; planul de acțiune este un document care oferă detalii despre modul în care lecțiile învățate din cooperare vor fi implementate în scopul de a îmbunătăți instrumentul de politică abordat de această regiune.

- „Faza 2” dedicata monitorizării punerii în aplicare a fiecărui plan de acțiune. Dacă este cazul, în această fază se pot efectua și proiecte pilot.

Obiectivul unui proiect de cooperare interregională este de a îmbunătăți performanța instrumentelor de politică regională ale regiunilor participante. Finalitatea programului este ca atât angajații (la nivel individual) cat și organizațiile vor avea o capacitate mai mare pentru a propune noi politici și să implementeze tehnici îmbunătățite în cadrul activității lor. Instituțiile la nivel regional, național și al UE, vor fi mai eficace în implementarea politicilor și a programelor regionale

Descrierea Proiectului

Proiectul ”CLEAN – Tehnologii și inovare pentru regiuni cu emisii de carbon scăzute își propune să identifice cele mai bune politici și instrumente pentru a atinge normele de eficiență energetică a clădirilor, conform standardelor europene. În urma măsurătorilor realizate în U.E. s-a concluzionat că aproximativ 40% din consumul energetic este datorat clădirilor, iar cele vechi ajung să consume și de la 8 până la 12 ori mai mult combustibil pentru încălzire decât cele noi. În plus, reducerea emisiilor de carbon este o prioritate comună inclusă în Axele prioritare ale Programelor Operaționale Regionale și în Strategiile de mediu ale tuturor orașelor și regiunile partenere în proiect.

Parteneri în proiect

Proiectul CLEAN aduce împreună o varietate împortantă de parteneri, din toate colțurile Europei, cu climă și nivele diferite de dezvoltare, cu abordări de la tradiționaliste la cele inovative. Partenerii în proiect provin din mai multe tipuri de instituții reprezentative, de la autorități locale și regionale la agentii de dezvoltare sau de energie și mediu : Regiunea Creta din Grecia, Agenția de Energie și Mediu din Napoli, Italia, Agenția de Dezvoltare a Regiunii Savinjska din Slovenia, Consiliul Regional al Kareliei de Nord din Finlanda, Agenția ”Les 7 vents” din Regiunea Normandia din Franța, Municipiul Iași din România, Asociația Autorităților Locale din Vasternorrland, Suedia, Orașul San Sebastian din Spania și ERNACT din Irlanda, care este și Manager de proiect.

Bugetul total al proiectului (pentru toți partenerii) este de €1.6 milioane, bugetul Municipiului Iași este de 134.300 € pentru o perioadă de implementare de 3 ani și 2 ani de monitorizare, conform cerințelor Programului INTERREG EUROPE. Din această sumă, 85% sunt fonduri nerambursabile FEDR (114.155€), 13% contribuție MDRAP, Autoritate de management a Programului în România și doar 2% ( 2.686 €) contribuție proprie a Municipiului Iași.

Obiectivul proiectului este de a mobiliza regiunile partenere să lucreze împreună în perioada 2017–2022 pentru a îmbunătăți capacitatea administrativă, politicile și instrumentele specifice pentru creșterea eficienței energetice în clădiri și în infrastructura publică, în medie cu 4%, prin schimb de bune practici și inovare. Rezultatul va putea fi atins atât prin cooperarea la nivel European cât și prin strângerea cooperării între actori locali, respectiv autorități, proprietarii de clădiri, centre de cercetare sau agenții în domeniul energiei și companii care propun soluții innovative în domeniul EE.

Principalele rezultate tangibile vor fi Planurile de acțiune aferente fiecărui partener, politici și instrumente specifice revizuite/ îmbunătățite, urmare a învățării interregionale și transferul de soluții inovative. De acestea vor beneficia de la consumatori, la furnizori de servicii în domeniu, la agenții de energie și mediu, mediu universitar, autorități publice și mediu privat.

Relevanța proiectului

Proiectul permite învățarea de politici în domeniu între factorii decizionali din diverse regiuni ale Europei și capitalizarea acestora și a bunelor practici, precum și transferul lor către regiunile în tranziție către economia bazată pe emisii reduse de carbon, prioritate a Agendei Europa 2020 și a programului INTERREG. Proiectul vizează în special politicile legate de energii alternative și eficiență energetică in clădiri publice, infrastructură și locuințe. Capitalizarea interregională a bunelor practici și a politicilor poate avea o contribuție semnificativă, facilitând identificarea, analiza și diseminarea a acestora între regiuni, in vederea îmbunătățirii politicilor și instrumentelor proprii. Acest proces va duce la accelerarea convergenței măsurilor de eficiență energetică la nivel european și la utilizarea mai eficientă a fondurilor europene pe proiecte de acest tip, mai ales că s-a constatat că în UE există o varietate ridicată de abordări ale problemei și modele de bune practici diferite.

Partenerii în proiectul CLEAN au identificat deja o serie de bune practici pe care le vor prezenta, analiza și partaja: ERNACT (Irlanda): folosirea ICT pentru îmbunătățirea eficienței energetice în clădiri publice (smart buildings); Vasternorrland (Suedia): utilizarea aplicațiilor mobile pentru a crește gradul de informare și implicare pentru construirea unui parteneriat strategic regional în domeniul energiei ; Formento San Sebastian (Spania): utilizarea de piloni stradali pentru a demonstra eficiența energetică în infrastructura publică și clădiri zero carbon; Municipiul Iași: izolarea termică a clădirilor istorice; Basse Normandie (Franța): folosirea media digitală, a jocurilor digitale și a demonstrațiilor cu termoviziune pentru a crește gradul de conștientizare privind eficiența energetică; Napoli (Italia): prezentarea tehnologiilor înalte de eficiență energetică și a soluțiilor de producere de energii alternative în cadrul conferințelor de mari dimensiuni; Regiunea Creta (Grecia): dezvoltarea de cursuri și cercetarcetare pe eficiență energetică; Regiunea Savinjska (Slovenia): experiența în dezvoltarea de Planuri energetice locale de acțiune cu participarea proprietarilor; Regiunea Karelia (Finlanda): implicarea sectorului privat în introducerea de noi soluții de eficiență energetică la costuri reduse.

Deși se constată că la nivelul consorțiului există abordări variate de reducere a consumurilor energetice, proiectul CLEAN se concentrează pe nevoia crescută de politici și instrumente de eficiență energetică în regiunile europene prin întărirea parteneriatului între diferiții actori locali (stakeholders) și adaptarea modelelor de bune practici europene în propriul teritoriu.

Acest proiect reprezintă pentru Primăria Municipiului Iași o bună oportunitate pentru a realiza un schimbi de bune practici la nivel european și învăța din experiența altor autorități în domeniul eficienței energetice și reducerii emisiilor de carbon.

Pentru mai multye detalii: https://www.interregeurope.eu/clean/