B-dul. Ştefan cel Mare Şi Sfânt, nr. 11, Iaşi. RO-700064 Fix: +40-232-267582; Fax: +40-232-211200 cabinet.primar@primaria-iasi.ro

Știri și noutățiVezi toate știrile

Comedie, romantism, dar şi poveşti pentru copii pe scena Ateneului

Afişul săptămânii prezintă la Ateneu noi spectacole de calitate.

12 februarie 2019 – „Take, Ianke și Cadîr”, regia Ion Sapdaru

Ora 19.00, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, Ateneul din Iași

Unul dintre cele mai îndrăgite spectacole ale Ateneului din Iași va fi pus în scenă din nou!

Cuvântul regizorului:

„Pentru mine, <<Take, Ianke si Cadîr>>, este o provocare. Am evitat de câteva ori s-o pun în scenă din diverse motive. Ori cei care veneau cu propunerea nu mă convingeau, ori eu rătăceam în alte zone ale teatrului contemporan, etc. La teatrul Ateneului ieșean am găsit în sfârșit echipa.

Anul acesta, piesa împlinește venerabila vârstă de 87 de ani și se pare că e cea mai jucată piesă românească de la momentul scrierii. Nu cunosc un teatru în România sau Moldova unde această piesă să nu fi fost montată. În primul rând pentru că oferă actorilor partituri rar întâlnite dar și mesajul piesei este mereu actual.

O simplă poveste a trei negustori mărunți, de diferite etnii care se confruntă la un moment dat cu o serie de dileme: dragostea copiilor sau oprobriul ,,mahalalei”, a cutumelor strămoșești și bariera religioasă. Personajele piesei parcurg un drum anevoios spre un final fericit în care soluția e una singură – dragostea.

Există în piesă un schimb de replici care m-a determinat să fac acest spectacol:

Ianke: Dar ce faceți din copil? Un evreu, un creștin?

Ana: Un om, papa! Mai departe să nu ne gândim! ”

(Ion Sapdaru, ianuarie 2019)

 

Distribuție:

Take – Dumitru Florescu

Ianke – Codrin Dănilă

Cadîr – Daniel Onoae

Ana – Alexandra Macovei

Ionel – Gelu Ciobotaru

Safta – Alexandra Paftală

Ilie – Sorin Cimbru

 

Regie și coloană sonoră: Ion Sapdaru

Decor: Cătălin Târziu

Costume: Alina Dincă Pușcașu

Asistent regie: Francisc Bucur

Video: Alexandru Amargheoalei

 

Sinopsis comedia ,,Take, lanke și Cadîr”, regia Ion Sapdaru

Într-un orășel de provincie moldovenească își duc traiul tihnit trei mici negustori de etnii diferite: Take, care este român, lanke, evreul și turcul Cadîr. Fiecare dintre ei ține câte o prăvălie modestă în una dintre mahalalele de la periferia orășelului, acoperind micile nevoi ale locuitorilor, români sau evrei. Viața celor trei se desfășoară lent, fără evenimente majore, într-un soi de plăcută toropeală, este statornicită pe o prietenie îndelung verificată și reconfirmată în fiecare zi. Casele le sunt identice, Take și lanke vând cam aceleași produse, își „împrumută” unul altuia clienți pentru a nu se concura și a nu câștiga unul în defavoarea celuilalt. Cadîr are o prăvălie cu coloniale de care nu vând ceilalți doi. Take și lanke iau masa pe terasele din spatele caselor lor, aproape lipite, mâncând fiecare din mâncarea lui „ovreiască” sau „românească”, dar neezitând să-i ofere și celuilalt din bucatele sale.

Cu toate acestea, pentru a respecta cutuma, lanke declară: „Ovreiu să mănânce la masa lui ovreiască și creștinul la masa lui creștinească”.

Echilibrul acesta perfect este brusc amenințat de venirea Anei (fiica lui lanke) și a lui Ionel (fiul lui Take), care se aflau la studii la București, la Academia Comercială. Nu atât sosirea lor complică lucrurile, cât hotărârea acestora de a se căsători. Șocul este resimțit de Take și de lanke care, deși își iubesc copiii și se străduiesc pentru „fericirea” lor, trebuie să lupte mai întâi cu ei înșiși și apoi cu gura mahalalei care n-ar accepta o asemenea deviere de la legea strămoșească. Lui Take îi este frică de „bocluc”, iar lui lanke de falimentul afacerii sale în situația în care evreii ar mai înceta să târguiască de la Ianke, iar românii de la Take. În inima lor de părinți iubitori, amândoi ar accepta căsătoria, dacă nu s-ar teme de reacția „comunității” și de ,,gura lumii’’.

Amândoi acceptă în cele din urmă soluția salvatoare avansată de Cadîr: cei doi tineri să fugă.

„Cadîr bine gândit”, zice turcul, „și scăpare bun găsit. Voi trebui copii lăsăm fugim departe voi ei fugit sus ia tren voi nimic, știut. La lume spus voie nu dat și copii singur, fără voie plecat”. Toate neliniștile și spaimele lui Ianke și Take, tot zbuciumul lor sufletesc primesc în cele din urmă o rezolvare.

Cadîr se folosește de tot felul de șiretlicuri pentru a-i ajuta pe cei doi tineri (îi ascunde și adăpostește în casa sa, le face rost de capital pentru a porni o afacere prosperă în asociere cu el – banii fiind luați de la Take și Ianke, le oferă cu generozitate toată bruma de bani, două mii de lei, economisită de-a lungul unei vieți. Noua prăvălie pe care o vor deschide „în asociație” se va numi „La Europa” pentru că „acolo și turca și ovrei și creștin estem”.

Mesajul este apăsat exprimat în final de Ana, spre a spulbera definitiv ezitările lui Ianke: „Dar ce faceți din copil”? se interesează Ianke: „Un om, papa, vine prompt raspunsul”.

,,Take, Ianke și Cadîr’’ rămâne o operă semnificativă din două perspective: a scrisului lui Victor Ion Popa și a literaturii dramatice românești din perioada interbelică.

 

Bilete pe: https://ateneuiasi.ro/ticketsys-event/spectacol-de-teatru-take-ianke-si-cadar-regia-ion-sapdaru-12-02-2019-1900/ sau direct la casieria Ateneului.

 

o        14 februarie 2019 – „Romeo și Julieta, making of”, regia Alexandru Radu Petrescu

Ora 19.00, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, Ateneul din Iași

Ateneul din Iași vă invită la un spectacol despre ce se poate întâmpla atunci când se pune în scenă capodopera shakespeariană „Romeo și Julieta”.

Cuvântul regizorului:

„Spectacolul “Romeo şi Julieta… making of”, după comedia “Lada” de Ion Sava, propune o perspectivă contrastantă între superficialitatea, comoditatea şi ipocrizia unei realități de o actualitate (arhi)cunoscută şi profunzimea, sensibilitatea şi firescul iubirii prezente în fiecare dintre noi, dar pe care, din nebăgare de seamă sau… din grabă, le-am (cam) uitat.

Un joc al aducerii aminte că fiecare dintre noi, cândva, a trăit povestea mirifică a iubirii celor doi, Romeo şi Julieta!” (Alexandru Radu Petrescu)

 

Distribuția:

actorul Romeo – Vlad Baba

actrița Julieta – Erica Moldovan

Julieta – Alexandra Macovei

Romeo – Matei Pascariu

Directorul – Codrin Danila

Regizorul asistent- Cezara Fantu

Ferrucio – Andrei Ciobanu

Recuziter – Ana Hegyi

Doctorul – Daniel Onoae

Comisarul – Dumitru Florescu

 

Bilete pe:  https://ateneuiasi.ro/ticketsys-event/spectacol-de-teatru-romeo-si-julieta-making-of-regia-alexandru-radu-petrescu-14-02-2019-1900/ sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30.

 

o        16 februarie 2019 – „Alfabetul năzdrăvan”, regia Ionuț Gânju

Ora 11.00, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, Ateneul din Iași

Motto: „Teatrul a fost și va fi alfabetul misterios al sufletului!”

 

Cuvântul regizorului:

„<<Alfabetul năzdrăvan>> este un spectacol cu certe valențe educative și artistice.

Punerea în scenă transformă spectacolul într-o lecție de viață, de dragoste pentru tot ce e frumos, oferind ocazia de a descoperi taina alfabetului.

Spectacol este unul interactiv, cu inserții muzicale, în care copiii sunt invitați să călătorească în lumea magică a literelor, să recite poezii, ghicitori, proverbe.

Textul piesei recuperează parfumul duios al amintirii din copilărie și pătrunde cu delicatețe și o înțelegere dătătoare de mare emoție pe teritoriul fragil al sufletului de copil, surprinzând ingenuitatea, curiozitatea la acea intensitate irepetabilă dată doar de vârsta când ochii sunt larg deschiși către lume în întregul ei, și totul este un bulgăre de trăiri ce își așteaptă modelarea, cu înțelegere, răbdare, dedicare și nespus de multă iubire.

Povețele, nucleu forte al acestui univers, nu au deloc stridență didacticistă, ci curg firesc și lin, cu simplitatea și seninătatea iradiantă a câte unui proverb ori a unei personificări insolite.”

 

Distribuția: Arun COTIC și Ionuț GÎNJU

Durata spectacolului este de 60 de minute.

 

Bilete pe: https://ateneuiasi.ro/ticketsys-event/spectacol-de-teatru-pentru-copii-alfabetul-nazdravan-regia-ionut-ganju-16-02-2019-1100/ sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 ori cu o oră înainte de începerea spectacolului.

o        16 februarie 2019 – „Steaua fără nume”, regia și versiunea scenică Andrei Ciobanu

Ora 19.00, Sala Mare de Spectacole ,,Radu Beligan”, Ateneul din Iași

„Steaua fără nume”, un spectacol în care comedia se împletește cu drama, recomandat cu căldură tuturor celor care vor să viseze și să evadeze din cotidian!

Cuvântul regizorului:

„<<Steaua fără nume>> e o savuroasă comedie romantică plină de emoție, sensibilitate, lirism, empatie și, nu în ultimul rând, umor. Acțiunea se desfășoară în perioada dintre cele două Războaie Mondiale, un timp plin de bonomia și parfumul specifice epocii. O gară dintr-un târg cenușiu de provincie – acesta este locul, aparent banal, în care se întâlnesc cele două personaje: timidul și visătorul profesor Miroiu și Mona, o fată frumoasă captivă a confortului lejer obținut. Dar ce se va întâmpla în noaptea specială care va urma va schimba pentru totdeauna destinul celor doi. Bărbatul, care își imagina o lume de o frumusețe infinită, își vede materializat visul, iar femeia fără nicio adevărată pasiune, prinsă într-o lume a bogației materiale, se descoperă, în sfârșit, pe sine. Se va îndrăgosti Mona? S-ar putea. Se va (re)descoperi Mona? Cu siguranță. Dar dimineața va disipa magia nopții și va aduce un personaj-cheie. Apariția lui Grig va obliga personajul central al piesei să penduleze între tentația visului și cea a luxului. Ce decizie va lua Mona?!

<<Steaua fără nume>>, un spectacol în care comedia se împletește cu drama, vi-l recomand cu căldură tuturor celor care vreți să visați și să evadați din cotidian!” (Andrei Ciobanu, regizor).

Regia și versiunea scenică: Andrei Ciobanu

Scenografie: Cătălin Târziu

Compoziție muzicală: Dan Spînu

Light design: Lucian Țurcanu

Distribuție:

Bogdan Matei – Marin Miroiu

Cezara Fantu – Mona

Codrin Danila – Radu Udrea

Ana Hegyi – Domnișoara Cucu

Daniel Onoae – Grig

Andrei Ciobanu– Șeful de gară

Arun Cotic – Ichim

Alexandra Paftala – Eleva

Durata piesei: 1h 50 min

Bilete pe https://ateneuiasi.ro/ticketsys-event/steaua-fara-nume-regia-andrei-ciobanu-16-02-2019-1900/ sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 ori cu o oră înainte de începerea spectacolului.

 

o        17 februarie 2019 – „Poveștile bunicii”, So Trupa

Ora 11.00, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași

Vă invităm să luați parte la un spectacol inedit, în care veți fi purtați pe tărâmuri de poveste – „Poveştile bunicii”, un spectacol marca SoTrupa, în premieră la Ateneul din Iași!

Cuvântul regizorului:

„Ciuliți bine urechiuşele la <<Poveștile Bunicii>>!

Ea țese povești nemuritoare folosind firul din aurul cel mai pur, dragostea unei bunici! Are multe povești să ne spună, călătoria noastră prin lumea poveștilor ajunge dintr-o pădure populată de animale vorbitoare și gogoși însuflețite, într-un regat minunat, unde un împărat ne va primi chiar în sala tronului.

Glasul dulce al bunicii ne poartă pe tărâmuri de poveste, ochii ei blânzi și mângâietori ne introduc în povești despre gogoși fermecate, animăluțe jucăușe, împărați și croitori, toate învâțându-ne lecții despre prietenie, iubire și bucuria de a fi copil.” (Ana Hegyi, profesor coordonator So Trupa)

Distribuția: Diana Coroliuc, Roxana Filip, Andreea Ghiorghiță, Ana Maria Juganariu, Andrei Mineață, Ioana Popa, Medeea Varvara;

Vă așteptăm cu nerăbdare să pătrundem împreună în lumea fantastică a poveștilor!

Bilete pe: https://ateneuiasi.ro/ticketsys-event/premiera-teatru-cu-papusi-povestile-bunicii-un-spectacol-so-trupa-si-ana-heghy-17-02-2019-1100/ sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 ori cu o oră înainte de începerea spectacolului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

o        17 februarie 2019 – „Cerere în căsătorie”, spectacol de teatru, regia Radu Ghilaș

Ora 19.00, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan”, Ateneul din Iași

Cuvântul regizorului:

„Vodevilul <<Cerere în căsătorie>> de A.P. Cehov poate fi considerat un studiu despre căsătorie în ideea de pact, de alianță liber consimțită între bărbat și femeie, mai mult decât o uniune, nu în sens spiritual, ci mai degrabă pragmatic, material. Până la semnătură și „da” avem, mai întai, cerere și ofertă. Ivan Vasilievici Lomov se hotărăște să-i ceară mâna fiicei lui Stepan Stepanovici Ciubukov, Natalia Stepanova, aducând în discuție bineînțeles, „zestrea”, Poiana boilor, ce duce la o serie de conflicte și tensiuni, bazate pe un joc de putere și de dominare.

Versiunea scenică transformă tragismul situației, tratat într-o formă comică, în comicul unei situații tratat într-o formă tragică, dezvăluind un mariaj politic, păstrând light-motivul – “zestrea”, un pământ, care deși este trecut prin focuri de pronume posesive, nu aparține niciunuia dintre personaje și cu toate astea provoacă câștiguri sau pierderi, căsătorie sau divorț, pace sau război. Războiul și tensiunile se încheie prin alianță, prin pact, prin verbul consimțit.

Care este de fapt miza acestei căsătorii și ce avantaje are fiecare parte, care dintre copoi e mai bun, Otkatai sau Ugadai (care de această dată sunt chiar două personaje, două alter ego-uri, ce comunică cu stăpânii prin muzică și prin dans) sunt doar câteva din întrebările ce construiesc un spectacol dinamic, complet, unde râsul, acordeonul și vioara păstrează bucuria și plăcerea vieții.” (Radu Ghilaș, regizor)

Distribuția:

Stepan Stepanovici Chubukov – Emil Coșeru

Natalia Stepanovna – Cezara Fantu

Ivan Vasilievici Lomov – Codrin Dănilă

Otkatai – Diana Bucur

Ugadai – Ștefana Mihai

Regie – Radu Ghilaș

Scenografie – Cătălin Târziu

Coregrafie – Lorette Enache

Aranjament muzical – Dragoș Cohal

 

Durata spectacolului – 1h 20 min.

 

Bilete pe: https://ateneuiasi.ro/ sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30.

The post Comedie, romantism, dar şi poveşti pentru copii pe scena Ateneului appeared first on Curierul de Iasi.