B-dul. Ştefan cel Mare Şi Sfânt, nr. 11, Iaşi. RO-700064 Fix: +40-232-267582; Fax: +40-232-211200 cabinet.primar@primaria-iasi.ro

Știri și noutățiVezi toate știrile

Concertul aniversar „Byzantion – 20 de ani”

Corul Byzantion împlinește 20 de ani de activitate. Cu această ocazie, vineri, 13 octombrie, la ora 19.00, va avea loc Concertul aniversar „Byzantion – 20 de ani”, la Biserica Bărboi. Participarea este gratuită.

Înfiinţat anul 1997 de către ieșeanul Adrian Sârbu, corul Byzantion a primit binecuvântarea Mitropolitului de atunci, Daniel, actual Patriarh al României.

Scopul acestui cor a fost de a transmite mai departe muzica psaltică, bizantină, folclorul autentic. Au reuşit cu multă muncă şi studiu aprofundat.

Corul este format din 25 de membri, absolvenţi de seminar, diaconi sau preoţi. O parte dintre aceştia au colaborat cu Opera Română din Iaşi sau cu Filarmonica de Stat din Iaşi. „Scopul corului Byzantion este slăvirea lui Dumnezeu prin rugăciune, în forma ei cântată, în diferite ocazii, manifestări culturale ale Bisericii Ortodoxe, descoperirea, valorificarera, promovarea, păstrarea tezaurului muzical de factură bizantină. Putem observa şi cu prilejul colindelor că, de fapt, această misiune se extinde şi în ceea ce priveşte tezaurul muzical de factură folclorică, dar nu ca o specializare a Byzantion. Se păstrează acelaşi scop: slăvirea lui Dumnezeu prin muzică. Încercăm să implicăm cât mai mulţi oameni, nu numai din rândul specialiştilor. Vrem să arătăm că nu este o preocupare de nişă, este de fapt o chemare la biserică, în biserică, mai exact în strană” Adrian Sârbu.

 

The post Concertul aniversar „Byzantion – 20 de ani” appeared first on Curierul de Iasi.