B-dul. Ştefan cel Mare Şi Sfânt, nr. 11, Iaşi. RO-700064 Fix: +40-232-267582; Fax: +40-232-211200 cabinet.primar@primaria-iasi.ro

Știri și noutățiVezi toate știrile

[Iaşul istoric] Mihai Eminescu la Curierul de Iassi

În luna mai 1876, Mihai Eminescu devenea redactor – administrator la Curierul de Iassi, ziar aflat sub influenţa junimiştilor. Timp de mai bine de un an, Eminescu s-a ocupat de partea neoficială a ziarului, redacta ştirile interne şi internaţionale precum şi articole politice, sociale, economice, cronici teatrale.

 

„Curierul de Iaşi“ (pe frontispiciu – Curierul de Iassi), ziar politic editat în intervalul 31 martie 1868–septembrie 1884, a avut o periodicitate variabilă: în primul an săptămânal, în anul următor de două ori pe săptămână, din iulie 1870 a apărut de trei ori pe săptămână până în aprilie 1879, apoi bisăptămânal în 1879 şi săptămânal după acest an şi până la încetarea apariţiei. Gazeta s-a aflat, de la început, sub influenţa membrilor Societăţii „Junimea“, unii dintre ei (I. Negruzzi, A. Naum, A.D. Xenopol, N. Gane, Şt. G. Vârgolici, I. Creangă, M. Eminescu) având un rol mai mare sau mai mic în realizarea acestei publicaţii.
Spre sfârşitul lunii mai 1876, în redacţia „Curierului“ îşi va face apariţia poetul Mihai Eminescu, prezenţă cu efecte benefice pentru conţinutul ziarului, unde, din acest moment, abundă articolele politice, economice, istorice, sociale etc., dar şi textele literare propriu-zise.

Mihai Eminescu şi-a început cariera de gazetar fiind silit de împrejurări. Rămăsese fără funcţia de revizor şcolar, pe care o îndeplinise în ultimii ani din cauza căderii guvernului conservator. Pentru a se întreţine, acceptă slujba de redactor al Curierului de Iaşi, muncă obositoare şi plătită destul de prost – doar 100 lei pe lună faţă de 400 cât încasa ca revizor şcolar.

Îmbrăţişează meseria cu profesionalism desăvârşit. În paginile „Curierului de Iași”, poetul a desfășurat o rodnică activitate de jurnalism cultural, dar nu numai, publicând numeroase articole referitoare la evenimentele din viața publică a Iașilor. Mai precis, scriitorul redactează cronici ale spectacolelor teatrale, recenzii ale cărților care i se păreau mai însemnate, relatări asupra conținutului prelegerilor ținute de membrii societății „Junimea” ș.a.

Meritul lui Mihai Eminescu constă nu doar în chestiuni de ordin stilistic, ci mai ales în ceea ce priveşte bogăţia ideilor, originalitatea abordărilor şi schimbarea registrului tematic al ziarului. Eminescu a rămas în redacţia „Curierului de Iaşi“ până la începutul toamnei 1877, adică puţin peste un an de zile, după care a plecat la Bucureşti, unde şi-a continuat activitatea redacţională la „Timpul“, oficiosul Partidului Conservator.

Beneficiind de o subvenţie acordată de Primărie şi Ministerul Justiţiei, cu sprijinul primarului N. Gane, Curierul de Iaşi lua formatul mare şi  purta subtitlul „Foaia publicaţiunilor oficiale din resortul Curţii apelative din Iassi”, urmând a tipări, în baza unui contract pe cinci ani, o parte oficială, cu publicaţii administrative şi judecătoreşti, cuprinzând anunţurile primăriei, prefecturii, Curţii de Apel şi ale tribunalului.

Un fapt mai puțin cunoscut de marele public este că, în perioada lucrului ca ziarist în Iași, Eminescu a conceput, în beneficiul cititorilor „Curierului de Iași”, un autentic jurnal de război, adunând cu hărnicie note, știri și comentarii despre sângeroasele conflictele armate care au măcinat Balcanii la vremea respectivă (1876 – 1877).
Despre acest jurnal de război, academicianul D. Vatamaniuc, cel mai important interpret al publicisticii eminesciene, nota că „deși Eminescu ține cronica de politică externă la o foaie provincială și cu o apariție de trei ori pe săptămână, (…) publicarea noutăților rivaliza cu cotidienele bucureștene.” De asemenea, într-una din lucrările dedicate gazetăriei lui Eminescu, reputatul eminescolog arăta că, în jurnalul său de război, „poetul comentează evenimentele cu un orizont larg, cu o bună informare și cu o mare bogăție de date, încât aceste pagini pot servi și istoricilor în sintezele lor. Și aceasta cu atât mai mult cu cât un asemenea jurnal nu ne-a lăsat nici un alt scriitor român” din secolul al XIX-lea (Publicistica lui Eminescu: 1870-1877, Editura Junimea, Iași, 1985, p. 115, 130).

 Eminescu – articole în Curierul de Iaşi

eminescu

Curierul de Iassi conţinea şi o rubrică literară. Eminescu şi-a publicat (fără semnătură) mai multe lucrări. Nuvela Cezara a apărut în foileton în august 1876. (Fotocopii ale exemplarelor din colecţia Bibliotecii Centrale Universitare)

 

Primăvara lui 1877 a fost una foarte agitată pentru spaţiul public românesc. Declaraţia de Independenţă şi începutul războiului împotriva Turciei umplea paginile ziarelor. La Iaşi, Eminescu, în micul birou al Tipografiei Naţionale (clădirea rezistă şi astăzi la colţul străzii Cuza Vodă spre strada Vasile Alecsandri) sintetiza, comenta şi relata cele mai importante evenimente.

 

Declararea independenţei
(11 mai 1877)

“Votul Camerei şi al Senatului din 10/22 curent relativ la neatârnarea deplină a României mai că n-are nevoie de comentar. El n-a fost inspirat de-o aprindere momentană sau de-un entuziasm spontaneu , căci din discuţiile urmate în ambele adunări se vede că moţiunea votată rezultă logiceşte din votul trecut al lor, care constată că legăturile cu Turcia sunt rupte şi războiul declarat. Deja începuseră oameni să se ‚ntrebe : Ce este România? Atârnătoare nu, neatârnată asemenea nu, prin urmare res nullius cedând primo occupanti . Drept că în realitate era altfel, căci România n-a fost niciodată vasală Turciei; dar în ochii diplomaţiei engleze şi a unei părţi din jurnalistica austriacă România era ceea ce e şi după opinia lui Savfet Paşa: parte integrantă a Imperiului otoman. Paralel cu concepţia turco-engleză începuse a răsufla prin ziarele germane, în urma unui articol a ziarului „Post” din Berlin, veleitatea unui protectorat austriecesc în locul celui turcesc. Prin moartea tutorului , minoara Românie avea să treacă sub alt tutor, care ar fi ajuns a împlea toate posesiunile pupilului său cu arendaşi austrieceşti; iar pupilul însuşi ar fi fost destinat să moară în minoritate.
Credem că numai pentru a evita veleităţile vrunui alt protectorat esclusiv Adunările au formulat votul lor din urmă.
S-au votat de Adunări înfiinţarea unei decoraţiuni care va purta numele ,,Steaua României”. Proiectul de lege respectiv a suferit modificări din partea Camerei, care doreşte ca ea să se confere numai militarilor, iar Senatul a reintrodus prin amendament dispoziţia ca ea să se poată conferi şi civililor , încât legea în forma ei de faţă se va întoarce la Cameră. În faptă însă există merite — de exemplu diplomatice — cari să întreacă chiar pe cele militare, de aceea credem că Adunarea deputaţilor se va convinge uşor că armele spiritului sunt cel puţin egale, în multe cazuri însă chiar superioare armelor războiului.”

Vizita ţarului la Iaşi
(25 mai 1877)

“Puţini au fost pân-acuma împăraţii şi regii cari în şirul veacurilor au văzut pământul României; puţini l-au văzut ca inamici, şi mai puţini ca amici. Marţi 24 curent, M. Sa Împăratul tuturor Rusiilor , amic ţărei şi Prea Înălţatului nostru Domn au pus piciorul pe pământul umbrit de coroana României.

Sosind strălucit şi încunjurat de mai marii împărăţiei sale, au fost primit de români în mod strălucit şi entuziast . Trenul, compus din o mulţime de vagoane ale Curţii imperiale, a sosit la gara de Iaşi la 9 ore 55 min. (timpul Iaşilor) sara. Precum am amintit în n-rul trecut, atât prin silinţele autorităţii comunale, cât şi prin concursul unor avuţi particulari, gara de Iaşi era splendid decorată şi iluminată aşa de frumos încât de departe părea un palat din povesti. M. Sa se coborî din vagon împreună c-o suită numeroasă, în care se aflau A.L.L. imperiale marele duce moştenitor şi marele duce Sergiu Alexandrievici ; principele cancelar Gorciacov ; gen. Miliutin, ministrul de război; admiral Pasiet , ministrul comunicaţiunilor ; gen. conte Adlerberg , ministrul Casei Imperiale, generalul – adiutant princ . Suvarov ; ataşatul militar german gen. baron Werder ; ataşatul militar austriac colonelul baron Bechtolsheim şi alte multe persoane înalte.

La sosire toate corurile vocale din Iaşi, conduse de profesorul G . Muzicescu , intonară imnul naţional rusesc. La coborâre-i , M. Sa fu întâmpinată de domnii ministri Brăteanu şi Docan şi de generalii ruşi d-nii Stahl , Katelei şi alţii. M. Sa se îndreptă către I.P.S.S. Mitropolitul Moldovei şi al Sucevei, care-l aştepta cu crucea şi evanghelia în mână , sărută crucea cu care mitropolitul ‘l binecuvântă şi ascultă următorul cuvânt scurt, rostit de mitropolit în limba românească:

Maiestate,

Cu simţăminte de cel mai profund respect salutăm venirea Maiestăţii Voastre în patria noastră. De la marele Petru, gloriosul vostru străbun, după 166 de ani Maiestatea Voastră sânteţi cel dendâi monarc ortodox care vizitaţi această veche capitală a Moldovei, astăzi a doua capitală a României. Fiţi binevenit între noi. Biserica, clerul şi tot poporul român salută cu respect în Voi pe puternicul monarc ortodox al Rusiei. Dumnezeu să Vă binecuvânteze . Dumnezeu să binecuvânteze armia Voastră creştinească şi să îndrepte paşii Maiestăţii Voastre întru toate spre bine, întru mulţi ani. Ioan Brătianu traduse alocuţiunea mitropolitului în limba franceză, după care M. Sa răspunse aseminea în limba franceză: că se bucură, văzând din nou pe Prea S.S. Mitropolitul, pe care l-a văzut încă odată la Ungheni, asigură apoi din nou că vine în România ca amic, nu ca inamic.

Îndreptându-se spre salonul garei, fu întâmpinat de reprezentanţii autorităţilor judeţene şi comunale şi de membrii corpului diplomatic rezidenţi în Iaşi. D. primar al oraşului prezentă M. Sale, după vechiul obicei al pământului , pâne şi sare, care după tradiţie însemnează că sub domnia suveranului întâmpinat populaţiile să se bucure de belşug şi avuţie. Damele prezentară buchete de flori, publicul nenumărat striga ,,Ura !” şi ,,Să trăiască”. M. Sa trecu în sala mare de aşteptare, care era îmbrăcată c-o rară bogăţie, în urmă trecu în salonul cel mic, unde ordonă să i se servească supeul , şi conversă cu d-nii miniştri Cogălniceanu şi Brătianu.

După ce M.Sa petrecuse o oră şi jumătate conversând cu lumea oficială care-l înconjura se sui iarăşi în vagonul său şi stătea la fereastră în aclamările entuziaste ale mulţimii şi în sunetele imnului cântat de corurile vocale. Deodată se făcu o tăcere profundă. Un tânăr , în costum cercazian , îngenunchease înaintea M. Sale, cerând iertare. Era un fost ofiţer din armata imperială care se făcuse vinovat de grave greşeli disciplinare ce le vom spune mai la vale şi care cerea drept graţie să fie reintegrat şi trimis în război. M.Sa nu putu admite rugămintea într-un timp în care disciplina trebuie să fie sfântă . Nefericitul făc [u ] câţiva paşi înapoi şi-şi înfipse pumnalul drept în inimă. Medicii îl transportară repede în sala de aşteptare cl . II, aclamările reîncepură şi trenul porni însoţit de urările mulţimei.

Oraşul Iaşi era splendid iluminat şi împodobit cu flamuri naţionale; o mulţime nenumărată se mişca pe stradele principale.”

 

The post [Iaşul istoric] Mihai Eminescu la Curierul de Iassi appeared first on Curierul de Iasi.