B-dul. Ştefan cel Mare Şi Sfânt, nr. 11, Iaşi. RO-700064 Fix: +40-232-267582; Fax: +40-232-211200 cabinet.primar@primaria-iasi.ro

Știri și noutățiVezi toate știrile

Ieşenii pot depune dosarele pentru ajutoarele de încălzire

Începând de miercuri, 2 octombrie, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, primește solicitări pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece 2019 – 2020. Acțiunea are loc ca urmare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27 / 2013, de modificare şi completare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 70 / 2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, respectiv a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 778 / 2013.

Condiții de acordare

  1. Limitele de venituri:

1.1. Pentru acordarea ajutoarelor de încălzirea locuinţei cu agent termic în sistem centralizat:

– 0 – 786 lei / membru de familie pentru familii;

– 0 – 1.082 lei pentru persoana singură.

Compensaţia se acordă prin acoperirea unui procent din consumul real de agent termic, nu mai mult de consumul lunar efectiv, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură.

În afară de procentele stabilite pentru ajutoarele din bugetul de stat prin Hotărârea de Consiliu Local Municipal nr. 435 / 2011 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei familiilor şi persoanelor singure domiciliate în Municipiul Iaşi, au fost stabilite procente suplimentare acordate, pe tranşe de venituri, din bugetul local, în limita maximă admisă ca venit net / membru de familie pentru persoana singură, iar pentru familii s-a mărit plafonul de acordare până la limita de 1.000 lei / membru de familie, procentul stabilit drept compensare procentuală fiind de 15% din suma datorata pentru agentul termic consumat pentru încălzirea locuinţei.

1.2. Pentru acordarea ajutoarelor de încălzirea locuinţei cu gaz metan, energie electrică, lemne sau combustibili solizi:

– 0 – 750 lei / membru de familie

Compensaţia este o sumă fixă, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură, dar nu mai mult de consumul lunar efectiv.

  1. Cererea şi declaraţia pe proprie răspundere, însoţite de actele doveditoare privind identitatea, veniturile şi starea de proprietate / închiriere / folosinţă, se depun la sediul Direcţiei de Asistență Social, strada Mitropolit Varlaam, nr. 54, în intervalul orar 8.30 – 12.30, în zilele de luni şi marţi, respectiv în intervalul orar 12.00 – 16.00 în ziua de joi.

Nu se vor lua în calcul la stabilirea venitului total al familiei sumele provenite din acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei, sumele provenite din acordarea alocaţiei de stat pentru copii, bugetul personal complementar și prestațiile sociale prevăzute de Legea nr. 448 / 2006, ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli (începând cu anul 2010), bursele şcolare, drepturile acordate pentru copii și tinerii cu cerințe educaționale speciale, costurile aferente frecventării cursurilor școlare de către elevii din grupuri socio-economice dezavantajate ori din învățământul profesional, stimulentul educaţional, sprijinul financiar acordat elevilor beneficiari ai programului „Bani de liceu”, veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, sumele ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situații excepționale.

The post Ieşenii pot depune dosarele pentru ajutoarele de încălzire appeared first on Curierul de Iasi.