B-dul. Ştefan cel Mare Şi Sfânt, nr. 11, Iaşi. RO-700064 Fix: +40-232-267582; Fax: +40-232-211200 cabinet.primar@primaria-iasi.ro

Știri și noutățiVezi toate știrile

Investiţie în educaţie: grădiniţe noi în Dacia şi Bucium

Aleșii locali se vor întruni joi, 21 martie, în ședință extraordinară a Consiliului Local pentru a dezbate aprobarea mai multor proiecte ale municipalității ieșene în vederea accesării de fonduri europene.

Un prim proiect de hotărâre care se va afla în atenția consilierilor locali este cel de aprobare a proiectului „Construire grădiniță în zona Bucium”, a studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici, a proiectului tehnic de execuție, precum și aprobarea bugetului aferent proiectului.

Investiția își propune construirea unui corp de clădire P+, aferent grădiniței cu program prelungit din cartierul Bucium, cu o suprafață construită desfășurată de 1.645 mp. Lucrările vor consta în construirea și echiparea grădiniței cu nouă grupe la program prelungit, la care se va adăuga construirea și amenajarea locului de joacă pentru copii aferent unității de învățământ preșcolar.

Valoarea totală a proiectului este estimată la 5.972.256,22 lei, iar contribuția proprie a Municipiului Iași-reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor eligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valorea eligibilă a proiectului, este în cuantum de 119.445, 13 lei inclusiv TVA.

Durata de implementarea a proiectului este de 36 de luni, din care 30 de luni reprezintă durata de execuție a lucrărilor.

Grădiniţă şi în cartierul Dacia

Un alt proiect de hotărâre vizează studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici și a proiectului tehnic de execuție, precum și aprobarea proiectului și a bugetului aferent proiectului „Construcție de grădiniță în zona Dacia”. Investiția va consta în construirea unui corp de clădire P+E aferent grădiniței cu program prelungit din cartierul Dacia, cu o suprafață construită desfășurată de 2.375 mp. De asemenea, proiectul include echiparea funcționalului școlar și amenarea unui spațiu de joacă pentru copii.

Valoarea totală a proiectului este estimată la 7.957.711,43 lei, iar contribuția proprie a Municipiului Iași, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor eligibile ale proiectului-cât și contribuția de 2% din valorea eligibilă a proiectului, este în cuantum de 159.154,23 lei inclusiv TVA.  Durata de implementarea a proiectului este de 36 de luni, din care 30 de luni reprezintă durata de execuție a lucrărilor.

Modernizarea Grădiniţei nr. 13

Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local se află și proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului „Reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit nr.13 Iași”, a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico-economici, precum și a bugetului aferent proiectului pentru corpul funcțional al grădiniței.

Valoarea totală a proiectului este estimată la 5.830.917,69 lei, iar contribuția proprie a Municipiului Iași, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor eligibile ale proiectului-cât și contribuția de 2% din valorea eligibilă a proiectului, este în cuantum de 116.618,36  lei inclusiv TVA. Investiția va consta în reabilitarea corpului de clădire P+1E, corpul funcțional al grădiniței cu program prelungit nr.13 din cartierul Tătărași.

The post Investiţie în educaţie: grădiniţe noi în Dacia şi Bucium appeared first on Curierul de Iasi.