B-dul. Ştefan cel Mare Şi Sfânt, nr. 11, Iaşi. RO-700064 Fix: +40-232-267582; Fax: +40-232-211200 cabinet.primar@primaria-iasi.ro

Știri și noutățiVezi toate știrile

Lucrările la Baia Turcească se vor termina la finalul anului viitor

Lucrările la viitorul Centru Internațional de Artă Contemporană, care va fi înființat la fosta Baie Turcească, s-ar putea finaliza spre sfârșitul anului 2020. Anunțul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, în timpului unei vizite făcute vineri, 9 august, pe șantierul acestuia.

Proiectul este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 (POR) – Prioritatea de Investiții 5.1. „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”, și are o valoare totală de 21.862.177,67 lei (circa 4,62 milioane de euro). Lucrările de reabilitare, consolidare și refuncționalizare a fostei Băi Turcești au început în septembrie 2018, durata proiectului fiind de 27 de luni.

Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat pe 27 august 2018 cu firma Cifolelli Edilizia SRL din Italia, contra unei sume de 14.070.853,78 lei, inclusiv TVA. Până în prezent societatea menționată a realizat 16% din totalul lucrărilor. Detaliat, lucrările la terasamente au ajuns la 51%, cele de rezistență a infrastructurii la 79%, iar cele de rezistență a suprastructurii la 2%.

Primul spațiu de acest gen din țară

„Casa de bilete e cea originală, de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Mai avem câteva înscrisuri tot de atunci. Și ele vor fi protejate și restaurate. Cea mai mare dificultate a fost legată de structura clădirii. Era foarte șubrezită, fiind o construcție realizată pe o fundație de pe vremea domnitorului Vasile Lupu, deci vorbim de secolul al XVII-lea. Vrem să redăm acest imobil circuitului cultural și turistic. Se vede foarte clar arhitectura orientală, atât în interior, cât și în exterior. Sperăm ca lucrările să se finalizeze la sfârșitul anului viitor”, a declarat Mihai Chirica.

Edilul a dat detalii și despre modul în care va fi organizată clădirea după renovare.

„Partea de sus va rămâne în special pentru zona de relaxare, de discuții libere între artiști și public. Parterul este în special partea de creație și expoziție. La etaj, de la care am desființat fostele boxe ale Băii Turcești, va fi tot un spațiu de creație. Vor fi și spații de cazare pentru artiștii care vor fi invitați. Conceptual am dat startul acestui proiect la vizita ministrului Culturii Vlad Alexandrescu din 2016. A fost o discuție pe tema artei susținute exclusiv din bugetul de stat versus arta creată de sectorul privat. Noi am spus că, prin acest edificiu, odată reabilitat, vom încerca să aducem arta contemporană, în special cea din zona societății civile, cât mai mult în atenția publicului ieșean. Cred că este primul spațiu de acest gen din țară”, a mai spus acesta.

Un mijloc de apropiere de arta contemporană

Unul dintre cei care au lucrat la conceptul viitorului Centru Internațional de Artă Contemporană este conf. univ. dr. Cristian Nae, profesor în cadrul Departamentului de Artă Murală, Conservare-Restaurare, Istoria şi Teoria Artei al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași și curatorul proiectului expozițional al României de la Bienala de Artă de la Veneția 2019. Acesta a declarat că proiectul este de anvergură și, totodată, dificil, fapt pentru care a felicitat municipalitatea.

„Felicit Primăria că l-a asumat și, mai ales, că l-a asumat împreună cu societatea civilă și actorii scenei de artă contemporană. De altfel, aceștia au conceput identitatea acestui spațiu, care va fi mobil, adaptat culturii contemporane, care este în continuă mișcare și transformare. Prin urmare, nu va fi un muzeu, nu va avea o colecție permanentă, ci va fi un laborator, un spațiu care va propune idei, discuții, va fi un spațiu de recreere, dar și de învățare. Dorim ca relația cu tinerii, cu polul IT și cu celelalte categorii de public să fie cât mai organică, să se întâmple cât mai des și cât mai firesc aici. Va fi o zonă de teatru, dar și una dedicată artelor vizuale. Între ele performance-ul face legătura foarte bine, pentru că este un gen artistic în care corpul uman se exprimă, chiar dacă publicul ieșean nu este foarte obișnuit cu aceste manifestări. De aceea cred că va trebui și un program care să explice publicului ce se întâmplă, de ce o anumită sculptură arată într-un anumit fel. Cred că, în prezența artiștilor pe care noi dorim să îi invităm să expună și să discute cu publicul, apropierea de arta contemporană se va face fără prea multe fricțiuni”, a afirmat conf. univ. dr. Cristian Nae.

Cum va fi compartimentat Centrul Internațional de Artă Contemporană

Potrivit proiectului, clădirea va fi recompartimentată astfel încât să răspundă necesităţilor funcţiunilor propuse, printre acestea numărându-se posibilitatea de a găzdui manifestări de tipul performance, cât şi artă vizuală și artă de obiect. Se va pune accentul pe interacţiunea artiştilor cu publicul prin spaţii în care aceştia vor putea performa sau expune.

Fostele vestiare ale Băii Turceşti vor deveni spaţii tampon şi vor permite primul contact al publicului cu evenimentele interioare prin intermediul unor prezentări media ale istoricului artelor vizuale şi artelor performative. Din fostele vestiare publicul va putea ajunge la spaţiile expoziţionale (pentru fotografie, pictură, sculptură sau film) sau la zona teatrului contemporan. Vor exista şi dotări anexe, precum foaier, garderobă, cabine pentru actori, circulaţii, inclusiv lift pentru persoane cu dizabilităţi. La demisol va fi organizată o zonă de socializare între artişti şi public. Alte spaţii ale monumentului istoric vor fi utilizate pentru proiecţii video, cinema şi teatru experimental.

Etajul va cuprinde ateliere deschise în care publicul va putea lua parte la evenimentele ce se organizează, o sală de tip workshop de dans / teatru şi o zonă de mediatecă în care vor putea fi vizionate evenimente artistice contemporane înregistrate.

De asemenea, terenul din jurul imobilului va fi reamenajat inclusiv pentru viitoare spectacole în aer liber.

Scurt istoric

Baia Turcească din Iași figurează pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: IS-II-m-B-03769. Clădirea fostei Băi Comunale – Baia Turcească, din strada Arhitect George Matei Cantacuzino, nr. 16, a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea (1897 – 1898) și este o construcţie monumentală, purtând amprenta stilului arhitectural eclectic, cu influențe orientale. Aceasta a fost amplasată pe situl fostului Feredeu Turcesc, ridicat în timpul lui Vasile Lupu. La sfârşitul secolului al XIX-lea, deoarece Feredeul ajunsese în ruină, oficialităţile au decis demolarea acestuia și realizarea unei băi comunale, cu o concepţie arhitecturală nouă, actuala clădire, în care a funcţionat până la sfârșitul secolului al XX-lea Baia Turcească. Aceasta a funcționat ca baie populară până în 1999. Motivul pentru închiderea Băii Turceşti a fost acela că instalaţiile nu mai ofereau siguranţă. Închiderea acesteia a coincis şi cu trecerea administrării ei de la Regia Autonomă Judeţeană Apă – Canal în cea a Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat. Ulterior, imobilul și-a schimbat funcțiunea și a devenit scena evenimentelor ocazionale de artă contemporană. Unul dintre cele mai importante proiecte ce s-au desfășurat în acest spațiu și care a început să contureze ideea reconversiei Băii Turcești a fost Festivalul Periferic. Spațiile impunătoare prin istoria, monumentalitatea, planimetria și decorațiunile sale au atras artiștii contemporani, care au prezentat filme și instalații video, intervenții „site-specific” și „performance”-uri.

Baia Comunală reconstruită în secolul al XIX-lea pe ruinile Feredeului turcesc surprinde prin decorațiile vădit orientale, arcade, ocnițe, placaje ceramice cu desene filigrante, cu vitralii care filtrează delicat lumina, încercând o simbioză cu gramatica stilului neoromânesc

Alte proiecte pe POR – Axa 5.1:

Reabilitarea și valorificarea potențialului turistic și cultural al Ansamblului Mănăstirii Frumoasa

Valoarea proiectului: 21.001.296,30 lei

Durata lucrărilor: 48 de luni

 

Consolidarea şi reabilitarea Muzeului de Istorie Naturală

Valoarea proiectului: 13.312.194,47 lei

Durata lucrărilor: 24 de luni

 

Consolidarea şi refuncţionalizarea Palatului Braunstein

Valoarea proiectului: 19.097.184,26 lei

Durata lucrărilor: 27 de luni

 

Valoarea totală a proiectelor de pe POR – Axa 5 ale Primăriei Municipiului Iași este de 75.272.852,7 lei (circa 15,91 milioane de euro).

The post Lucrările la Baia Turcească se vor termina la finalul anului viitor appeared first on Curierul de Iasi.