B-dul. Ştefan cel Mare Şi Sfânt, nr. 11, Iaşi. RO-700064 Fix: +40-232-267582; Fax: +40-232-211200 cabinet.primar@primaria-iasi.ro

Știri și noutățiVezi toate știrile

O nouă rubrică în Curierul de Iași: Cum scădem poluarea și creștem calitatea vieții în Municipiul Iași

Din această ediție, „Curierul de Iași” se îmbunătățește cu o nouă rubrică, realizată de echipa noastră în parteneriat cu echipa Smart Eco Plus. Preocuparea noastră permanentă pentru îmbunătățirea calității vieții ieșenilor se concretizează într-o rubrică ce va cuprinde sfaturi practice, dar și detalii despre programele și proiectele pe care le derulăm pentru scăderea poluării și creșterea eficienței energetice.

„Suntem convinși că sfaturile concrete pe care le vom oferi împreună cetățenilor Iașului se vor dovedi extrem de utile și că, alături de familiile noastre, vom trăi într-o comunitate sănătoasă, cu aer curat și o dezvoltare sustenabilă”, a declarat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași. „Ne dorim să fim consilierii ieșenilor pe partea de eficiență a consumului de apă rece, apă caldă și căldură în așa fel încât aceștia să aibă o viață mai bună și să facă economii lunare la întreținere cu ajutorul unor soluții moderne, economice și ecologice. Dorim să ne aducem o contribuție activă și valoroasă în viața comunității: vom vedea împreună că cele mai simple gesturi pe care le facem în fiecare zi pot avea un impact puternic asupra resurselor pe care orașul nostru le pune la dispoziția cetățenilor săi”, precizează Ana-Maria Icătoiu, directorul comercial al Smart Eco Plus.

 Amprenta ecologică şi accesul la resurse

În ediția de săptămâna viitoare, vom trece în revistă noțiunea de „amprentă ecologică” și vom vedea în ce măsură planeta noastră reușește să susțină ritmul accelerat al dezvoltării și al consumului actual, și la ce nivel se găsește capacitatea sa de regenerare. Unul dintre cele mai importante aspecte cu care oamenii ce trăiesc în secolul XXI trebuie să se confrunte este reprezentat de accesul din ce în ce mai dificil la resurse: fie că acestea devin mai rare, fie că devin mai scumpe, fie că cele două elemente se combină, este deja evident că marea bătălie pe care omenirea va fi nevoită să o ducă pentru a supravieţui este cea a accesului facil la resurse suficiente şi ieftine. Detalii, în numărul următor.

The post O nouă rubrică în Curierul de Iași: Cum scădem poluarea și creștem calitatea vieții în Municipiul Iași appeared first on Curierul de Iasi.