B-dul. Ştefan cel Mare Şi Sfânt, nr. 11, Iaşi. RO-700064 Fix: +40-232-267582; Fax: +40-232-211200 cabinet.primar@primaria-iasi.ro

Știri și noutățiVezi toate știrile

Parteneriat între Academia Română şi Primăria Municipiului Iaşi privind proiectele de celebrare a Centenarului

Academia Română și Primăria Municipiului Iași au semnat marți, 9 ianuarie 2018, un acord de parteneriat instituțional, în vederea realizării unor proiecte comune, prilejuite de marcarea Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri.

Ceremonia de semnare va avea loc începând cu ora 12, la sediul Academiei Române, din Calea Victoriei 125, București, în Clubul Academicienilor. Evenimentul va fi urmat de o conferință de presă, la care vor participa Președintele Academiei Române, acad. Cristian Hera, precum și vicepreședinții acad. Bogdan C. Simionescu și acad. Victor Spinei. Primăria Municipiului Iași va fi reprezentată de primarul Mihai Chirica și de coordonatorul Programului Centenar al acestei instituții, prof.univ.dr. Daniel Șandru.

Acordul va instituționaliza colaborarea dintre Academia Română și Primăria Municipiului Iași. Vor fi, astfel, concretizate inițiativele comune legate de marcarea Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri, precum și împlinirea a 100 de ani de la momentul în care orașul Iași a fost Capitală de Război (1916-1918).

Cele două instituții își propun organizarea unor evenimente culturale, cu participarea oamenilor de știință, dar și a publicului larg, precum și publicarea unor lucrări științifice de sinteză, în colecțiile „Civilizația românească“ și „Basarabica“ ale Academiei Române.

 

The post Parteneriat între Academia Română şi Primăria Municipiului Iaşi privind proiectele de celebrare a Centenarului appeared first on Curierul de Iasi.