B-dul. Ştefan cel Mare Şi Sfânt, nr. 11, Iaşi. RO-700064 Fix: +40-232-267582; Fax: +40-232-211200 cabinet.primar@primaria-iasi.ro

Știri și noutățiVezi toate știrile

Poveste de dragoste în Piaţa Unirii

“All The Moments (which feeds the feelings)” este un film de două minute creat de trei tineri entuziaşti din Iaşi, devenit foarte popular pe Youtube şi reţelele de socializare. Protagoniştii săi sunt studenţii Mălin Alexandru Antonoaei şi Adina Gabriela Togan, în spatele camerei aflându-se prietenul lor Claudiu Oancea. Întregul scurtmetraj a fost filmat în Piaţa Unirii, locul ideal pentru declaraţii romantice.

Cum a apărut ideea?

„Ideea noastră a apărut în timp ce vedeam un clip super popular pe Instagram, clip care era viral, însă nu transmitea nimic. Noi am zis că ar fi super să venim cu un concept nou, care să transmită şi un mesaj. Am hotărât să abordăm această temă deoarece toate persoanele se confruntă cu situaţii similare precum cele evidenţiate în clip. Cumva “dragostea” e singurul sentiment care ne poate uni pe toţi, iar dacă cineva nu are parte de astfel de sentimente în acest moment, noi am venit şi am arătat că poate uneori e mai bine aşa. Este bine să iubeşti, să fii singur, să râzi sau să plângi. Toate astea ne fac umani!”.

Cum aţi gândit întreg scenariul? Aţi lăsat loc improvizaţiei?

Mălin: Scenariul a fost gândit cu o seară în urmă. Partea cea mai grea a fost să transpunem fizic ceea ce gândeam. Nu o putem numi improvizaţie, însă am încercat să ne implicăm în poveste şi să reacţionăm la situaţie în felul în care am fi facut-o noi în mod normal. Trebuie să admitem că pe perioada filmarii conştientizam anumite detalii din trecutul nostru. Chestii pe care nu le înţelegeam, acum aveau sens. Înţelegeam unde s-a greşit, şi mai important de atat, am înţeles de ce s-a greşit.

După ce aţi văzut forma finală a filmului, v-aţi gândit că poate ar mai fi putut intra şi alte ipostaze ale celor doi?

 Claudiu: Desigur! Tot timpul este loc şi de mai bine. Suntem cei mai duri critici ai noştri, am analizat materialul, eram conştienţi de greselile noastre, dar asta este starea noastră pura. Ăştia suntem noi, aşa ne lansăm!

Dragostea este o poveste simplă?

Adina: – Nu îmi place să cred ca dragostea este simplă. Este complicată, tumultoasă, plină de sentimente şi trăiri despre care chiar se compun opere. Dragostea este totul, iar “totul”, într-o relaţie nu înseamna nimic. Cumva ceea ce se numeste “compromis”, într-o relaţie se identifică că a fi un lucru normal. Ne facem bine reciproc, ne este bine împreună. Dragostea este o experienţă simplă dacă e împărtăşită cu persoana potrivită, deşi la nivel de intensitate este cel mai absolut sentiment.

Mălin: Iubirea este sentimentul cel mai complicat de înţeles. Nu vreau să cred că este o poveste simplă, nici nu poate fi, deseori noi o complicăm.

Este Iaşul un oraş al tinerilor?

 Adina: – Cu siguranţă, Iaşul este un oraş tânăr. Suntem activi, ne place atât distracţia, cât şi cultura, şi în Iaşi le găseşti pe amandouă cu siguranţă. Iaşul este foarte diversificat, de aceea aş alege să mă nasc în acest oraş de fiecare dată. Poţi să te dezvolţi cam pe orice ramură deoarece avem universităţi bune, profesori diferiţi care de asemenea au dorinţa de nou şi sunt dornici de a fi mai buni. Avem atracţii turistice care au meritat investiţiile (Palatul Culturii de exemplu), cât şi distracţie… În Iaşi te poţi distra de marţi până duminică. Se poate chiar şi luni să te distrezi, dar cineva trebuie să aglomereze străzile şi pe timpul zilei, nu numai noaptea.

Mălin: Da, este un oraş foarte dinamic. Noi, tinerii, din ziua de azi, suntem din ce în ce mai creativi. Pot spune că suntem generaţia care nu refuzăm provocari şi suntem mereu în continuă dezvoltare. Fiind un oraş al tinerilor, se observă o imensă dezvoltare în domeniul voluntariatului, oriunde te uiţi pe stradă observi câţiva tineri care fac voluntariat.

Tema următorului proiect?

Proiectele noastre se vor baza pe a transmite emoţie. Am dori să surprindem cât mai multe episoade din viaţa noastră care ne modifică gandirea. Vrem să punem în scenă anumite întamplări din viaţa cotidiană care ne ajută să ne dezvoltăm în altă direcţie, care ne schimbă perspectiva legat de un aspect sau care ne formează o perspectivă. Următorul proiect îl putem numi ” Întâlnire cu un străin”.

 

Gabriel Andronache

The post Poveste de dragoste în Piaţa Unirii appeared first on Curierul de Iasi.