B-dul. Ştefan cel Mare Şi Sfânt, nr. 11, Iaşi. RO-700064 Fix: +40-232-267582; Fax: +40-232-211200 cabinet.primar@primaria-iasi.ro

Știri și noutățiVezi toate știrile

Vlad Logigan: “Mă simt bine când joc, indiferent în ce cheie ar fi”

Vlad Logigan este un fenomen, fie şi pentru faptul că a intrat, simultan, primul pe listă la admiterea în institutele de teatru de la Bucureşti, Iaşi şi Cluj. A ales Bucureştiul, a făcut doi ani într-un an, terminând facultatea ca şef de promoţie. Un copil minune al teatrului românesc, statut confirmat de performanţele actoriceşti înregistrate în ultimul deceniu. Cinematografia l-a făcut foarte cunoscut publicului, atrăgându-i simpatia încă de la debutul în pelicula „Nuntă în Basarabia” (2009). Vlad Logigan este distribuit în „Moromeţii 2”, film care va putea fi văzut într-o proiecţie de gală la Cinema Ateneu pe 13 noiembrie, în prezenţa echipei.

– „Moromeţii 2” se anunţă un eveniment major al cinematografiei româneşti postdecembriste, o frescă a unei societăţi în plină schimbare de regim politic. În film, interpretezi rolul notarului Oprescu, fiind singurul actor ieşean din distribuţia aleasă de regizorul Stere Gulea. Cum a fost colaborarea cu acesta, care a fost atmosfera de pe platoul de filmare?

-În primul rând, a fost onorantă. Domnul Gulea mi-a încredinţat acest personaj fără să dăm un casting, o probă. Asta, pentru mine, este o mare dovadă de încredere, pe care am încercat să o onorez cum am putut mai bine. Acum, aştept şi eu să văd filmul să aflu dacă am reuşit într-o oarecare măsură sau nu. Colaborarea cu dl Gulea a fost minunată. Asta pentru că dl Gulea este un domn de modă veche, extraordinar de politicos, rămas pe meleagurile noastre parcă dintr-o lume care a apus, dar pe care o aduce cu domnia sa, în orice respiraţie, în orice gest. Explică fiecare lucru cu mult calm şi pe deplin, ştie foarte clar ce doreşte de la un personaj şi care e funcţia acestuia în schema mare a filmului, am învăţat multe de la domnia sa. Iar atmosfera pe platou la filmări avea ceva magic, ceva frumos, se adunau dimineaţa actori din multe generaţii, şi dintre cei bătrâni, dar uriaşi ca actori, şi din cei medii ca vârstă, şi mai tineri, până la Iosif Paştina (Niculae Moromete) care atunci era proaspăt student în anul 1 la actorie, iar când încep să se dea replici, în întâlnirea asta a mai multor generaţii, apare ceva frumos, care miroase nu doar a film, ci şi a cinematografie. E minunat.

-După debutul cinematografic în Nuntă în Basarabia, au urmat Selfie şi Ghinionistul, filme într-o cheie ceva mai relaxată. Acum, Moromeţii, un film de substanţă. În care registru te simţi cel mai bine ca actor?

 

– În oricare, în toate. Pentru că eu mă simt bine când joc, indiferent în ce cheie ar fi. E cum am întreba acum un copil dacă îi place mai mult să se joace prinsa sau v-aţi ascunselea (ascunsa cum ziceam noi la Iaşi)… Copilul n-o să poată să aleagă între cele două. Într-unul fuge, în altul se ascunde. E greu de ales, pentru că lui nu fuga sau ascunsa îi plac în mod special, ci joaca. Eu joc cu bucurie în oricare cheie de joc, aşa probabil că am ajuns să joc în acelaşi timp şi un Raskolnikov urât, dur, cinic şi foarte crud, din „Crimă şi pedeapsă”, dar şi un copil luminos, bun şi curat, care are 13 ani, ca Momo din „Domnul Ibrahim şi florile din Coran”.

 

-Cinematografia asigură o mult mai bună vizibilitate pentru un actor. Totuşi, ai declarat la un moment dat că îţi este mai apropiat teatrul decât cinematografia. Ce oferă scena, spre deosebire de cinema?

–  Îmi plac amândouă foarte mult, departe de mine să fie ziua în care ar trebui să aleg între cele două, dar dacă acea zi ar veni, aş alege teatrul. Da, îţi oferă mai puţină vizibilitate decât o face filmul sau televiziunea, însă aş fi mai fericit cu teatrul. E ceva la teatru, în timpul spectacolului, un ceva greu de explicat sau definit, care se întâmplă undeva între jocul actorilor de pe scenă şi cei care privesc din sală, un ceva special, un fel de comunicare vie, nevăzută, dar care se poate simţi. Asta există şi se poate doar la teatru. La film, cu toate avantajele şi beneficiile filmului, camera de filmat nu înregistrează emoţii, ci doar ce vede. Camera de filmat nu simte, doar vede. La teatru, am uneori spectatorii la un metru de mine, îi simt cum respiră, există o comunicare nevorbită la nivel de simţire, iar asta, pentru mine, e foarte greu de înlocuit.

-Spuneai într-un interviu că îţi este teamă de singurătate. Să fie această fobie una dintre motivaţiile care te-au împins spre cariera de actor, postură în care eşti mereu înconjurat de public? Totuşi, singurătatea nu e o zonă de reculegere, de recuperare a energiei artistice, prin urmare benefică?

(râde) – Nu ştiu…

Nu pot ocoli prezenţa ta publică de pe Facebook. Postările tale emană mult umor, fiind evident talentul literar. Te-ai gândit vreodată să încerci şi latura scenaristică a cinematografiei? Pe de altă parte, crezi că abilităţile de scenarist sau dramaturg sunt importante în cariera unui actor? Mă gândesc că o astfel de calitate ar putea să te influenţeze în privinţa modului de abordare a unor replici, a poziţionării tale în ecuaţia unei distribuţii.

 

– Mă bucur că postările mele ţi-au atras atenţia, îmi place să postez, e o formă de comunicare care îmi place. E o forma nouă de comunicare, cu care încă nu ştim exact ce să facem sau încotro s-o ghidăm, dar chiar şi nouă şi încă fără un sens clar, mă atrage. Îmi place să scriu ce păţesc peste zi, sau ce gânduri şi idei îmi trec uneori prin cap. Talent literar nu cred că am, dar îmi place să comunic. Şi da, probabil că ajută într-un sens, mai ales dacă piesa la care repet e o piesă contemporană cu o traducere recenta, care are nevoie şi de partea de adaptare a traducerii.

-Fără îndoială, păstrezi multe amintiri despre Iaşi, oraş pe care-l pui în valoare în apariţiile publice ori de câte ori ai ocazia. Dezvăluie, te rog, o imagine, o amintire legată de Iaşi care să fie relevantă pentru modul în care percepi oraşul tău natal.

-Acasă. Linişte, Crăciun, confort. O imagine anume nu am, am amestecuri de imagini, Palatul Culturii lângă care am crescut, acolo unde e azi Palasul noi ne dădeam zilnic iarna cu săniile, Copoul cu frunzele ruginite toamna sau nins complet iarna şi timpul care parcă mai avea răbdare cu oamenii…

Trepte spre succes

Născut la 12 septembrie 1983, la Iaşi, Vlad Logigan a absolvit UNATC “I.L. Caragiale” în 2005, la clasa profesorului Gelu Colceag. S-a făcut remarcat în spectacole teatrale precum Fluturii sunt liberi (Teatrul Foarte Mic), Doi tineri din Verona (Teatrul de Comedie), Crimă şi pedeapsă (Teatrul Bulandra), Visul unei nopţi de vară (Teatrul Metropolis). Este profesor asociat la UNATC Bucureşti, Catedra Arta actorului. Şi-a început cariera cinematografică interpretând rolul principal din Nuntă în Basarabia (2009), impresionând prin naturaleţe şi umor. Au urmat succesele din Selfie (2014), Ghinionistul (2017), dar şi din serialul de televiziune Ai noştri (2017). Cea mai recentă apariţie cinematografică este cea din Moromeţii 2, producţie care se anunţă succesul anului 2018 şi în care întruchipează personajul notarului Oprescu.

Gabriel ANDRONACHE

The post Vlad Logigan: “Mă simt bine când joc, indiferent în ce cheie ar fi” appeared first on Curierul de Iasi.